Membru certificat EAHAE (international Association of Horse Assisted Education www.eahae.online ), Horse Input se bazează pe conceptul Horse Dream de Educaţie Asistată de Cai şi utilizeză această metodă de succes în seminariile desfășurate.
Metodologia Horse Dream (EAHAE) a fost dezvoltată în Germania, începând cu anul 1996, special pentru companii şi la nevoia acestora de dezvoltare personală a angajaţilor. Horse Dream este pionierul în materie de Educaţie asistată de cai şi prima companie specializată în seminarii de management cu caii. De-alungul timpului s-a dezvoltat continuu în acest domeniu, iar astăzi face parte din curicula de studiu a câtorva colegii şi universităţi din domeniul Administrării afacerilor. În prezent mai mult de 300 de traineri Horse Dream din întreaga lume utilizează această metodă pentru învăţarea şi aprofundarea unor teme precum empatie, abilităţi de negociere, delegare, managementul riscului şi multe alte abilităţi.
Cui se adresează?
Indiferent de etapa în care se află organizaţia ta, şi chiar dacă alegi să ni te alături în afara mediului bussiness poţi avea parte de o sedinţă sau un pachet de sedinţe de coaching. În prima fază stabilim scopul sesiunilor în raport cu obiectivele profesionale şi/sau individuale. Indiferent câte sesiuni alături de cai vor fi necesare, vei fi însoţit de trainer și caii cu care vei desfăşura exerciţiile menite să vă aducă mai aproape de obiectivul stabilit. Acesta se poate referi la aspecte legate de dezvoltarea personală, prevenirea burnout-ului, gestionarea conflictului sau multe alte preocupări de ordin personal sau profesional. Puterea vine din interiorul fiecăruia, iar aici caii joacă un rol foarte important. Ei reprezintă oglinda realistă şi calea cea mai scurtă spre descoperirea sinelui şi dezvoltare personală, spre încredere de sine şi autenticitate. În urma feed-back-ului de la finalul sesiunilor vor putea fi observate îmbunătățiri iar noi perspective vor apărea în urma şedinţei de coaching.
De ce să apelezi la coaching cu cai?
Grupul ţintă / Candidaţii ideali?
Recomandări
Cerinţe